Fericirea se cunoaște după perfecțiunea zâmbetului

Studiile efectuate arată că atunci când zâmbim utilizăm 17 mușchi faciali, iar această expresie este molipsitoare, transmițându-le celor din jur vibrații pozitive. De altfel, oamenii care zâmbesc mult prezintă o atitudine mult mai deschisă față de ceilalți și tind să inspire mai multă încredere.

Din păcate, însă, unele persoane nu sunt sigure pe propriul zâmbet din cauza faptului că dantura lor nu mai este perfect sănătoasă sau și-a pierdut din strălucire.

Care sunt cauzele care determină discromiile dentare?

Există o serie de factori care pot duce la modificarea culorii dinților cum ar fi cei de natură genetică, înaintarea în vârstă ș.a.m.d. Există foarte puține persoane care beneficiază de un zâmbet complet alb, în mod natural.

De altfel, anumite obiceiuri cum ar fi fumatul sau consumarea anumitor alimente sau lichide (de pildă, fructele roșii, vinul, cafeaua sau chiar ceaiul) pot cauza îngălbenirea dinților.

Alte motive care produc aceste neplăceri vizează administrarea unor antibiotice timp îndelungat, de exemplu, tetraciclina, deoarece afectează smalțul și dentina.

dentist

De altfel, în caz de fluoroză – problemă care apare atunci când ne expunem dinții la o cantitate de fluor mai mare decât ar fi necesar, dantura poate căpăta nuanțe de galben sau chiar maro.

Tartrul (placa bacteriană) sau anumite traumatisme dentare (cum sunt fisurile în smalț) pot afecta în egală măsură culoarea naturală a danturii, favorizând formarea petelor pe suprafața dintelui.

Cum poți avea un zâmbet perfect?

Dacă dinții tăi prezintă una dintre problemele enumerate de mai sus, înseamnă că ar trebui să faci o vizită la o clinică stomatologică pentru a beneficia de soluțiile potrivite.

Una dintre procedurile esteticii dentare indicată în acest caz este albirea dentară. Înainte de efectuarea acestui procedeu, indiferent de tipul de albire ales, este necesar un tratament de igienizare dentară.

Nu uita că o dantură îngrijită îți conferă mai multă încredere în tine. De altfel, îți poți afișa zâmbetul perfect, plin de strălucire, în fața celorlalți, fără să mai ai rețineri.

Medicii stomatologi spun că menținerea efectelor care apar în urma procedurii de albire dentară profesională depinde de obiceiurile de viață pe care pacientul le are. În general, acestea pot dura până la doi ani, dacă pacientul nu fumează sau nu consumă în mod regular alimente și băuturi care pot afecta dantura.

Cât costă un tratament de albire a dinților?

Pentru aplicarea unui tratament profesional de albire a dinților, poți apela cu încredere la clinica stomatologică Dent Estet, unde poți găsi cei mai buni specialiști în domeniu.

Prețurile variază în funcție de tipul de tratament pentru care optezi, având la dispoziție procedee de albire dentară profesională cu laserul Epic Biolase, tratamente de albire dentară cu Lampa Plasmă ZOOM Advanced Power, sau metode profesionale de albire dentară cu Lampa Foto OPALESCENCE XTRA-BOOST.

Pentru a fi la curent cu noile tehnologii implementate în ceea ce privește tehnica de albire dentară sau pentru orice alte informații din acest domeniu, vizitați DentEstet.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *