Cum ne protejam de soare in aceasta vara?

Vara, plaja, scoici…si arsuri solare. Sursa capitala de Vitamina D, soarele este indispensabil vietii insa cu moderatie. Haine, ochelari de soare sau creme cu protectie solara, exista o multime de modalitati prin care ne putem proteja pielea de razele nocive ale soarelui.

Cum ne protejam de soare in aceasta vara?

Regulile de baza
Nu suntem egali in fata soarelui. Unele persoane sunt mai sensibile la expunerea la razele UV. Persoanele cu tenul mai deschis la culoare, cu parul blond si roscat sau cu ochii albastri au mai putina melanina in piele, acel pigment care absoarbe razele soarelui. Drept urmare, daca te numeri printre aceste persoane, trebuie sa fii de doua ori mai vigilent. Inainte de a te gandi la haine si la crema solara, incepe cu inceputul: evita expunerea la soare intre orele 12-14. Dupa care, trebuie sa respecti o alta regula – expune-te in mod progresiv, abtine-te sa stai la soare toata dupa-amiaza din prima zi, vei obtine un ten de crustacee garantat.

protectie solara

Haine si ochelari de soare
Hainele anti-radiatii raman, evident, cea mai eficienta protectie. Daca nu ai astfel de haine in garderoba alege-le pe cele din fibra naturala precum bumbacul sau vascoza. Poarta o palarie pentru a-ti proteja capul, fata, urechile si gatul. In ceea ce priveste ochelarii de soare asigura-te ca gasesti marca CE pe acestia sau pe ambalaj. Dupa care trebuie sa stii ca ochelarii de soare sunt clasati in cinci categorii, de la 0-4, in functie de indicele de protectie. De la 0-2, efectul anti-UV este insuficient. Alege ochelari de soare din categoria 3 sau 4 pentru a fi prootejat in orice circumstanta.

Importanta cremei solare
Nu trebuie sa existe o escapada la soare fara crema solara. Indicele de protectie solara, cunoscut si sub numele de SPF trebuie sa fie mai mare de 30 pentru a beneficia de o protectie reala impotriva razelor de soare. Opteaza pentru o crema care sa te protejeze atat de razele UVB (favorizeaza imbatranirea pielii si aparitia ridurilor) si UVA (responsabili de arsurile solare).

One Response
  1. 9 July, 2015

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.